Portarul celor de la FCSB Andrei Vlad e criticat de către Ionuț Chirilă. Tehnicianul de 55 de ani susține că și-a dat seama din primele meciuri ale goalkeeperului în echipamentul roș-albastru că nu este de nivelul unei echipe ce are ca obiective trofee pe plan intern și participarea în cupele europene.
FCSB a fost eliminată din Conference League după ce a fost învinsă de Şahtior Karagandî, 5-3, după loviturile de departajare. În meciul de la Erevan, Andrei Vlad a gafat.
Portarul trupei pregătite de Todoran nu a putut controla o minge șutată cu pământul din afara careului și a respins cu pieptul în față, balonul a ajuns la Gabyshev, care de lângă Radunovic, a marcat extrem de simplu.
În timpul regulamentar al partidei Șahtior Karagandî – FCSB 2-1 (5-3) au înscris: Gabyshev (11) și Tattybayev (90+1), respectiv Florinel Coman (76). La loviturile de departajare, Olimpiu Moruţan a fost singurul care a ratat.
După meci, patronul Becali l-a criticat pe Andrei Vlad și a anunțat că-l va ceda înapoi la Universitatea Craiova. „L-am sunat pe Rotaru și i-am spus că toate mi se întâmplă pentru că am furat și vreau să îi dau lucrul furat înapoi” susținea omul de afaceri. Interesant e că șefii clubului din Bănie sunt de acord cu varianta ca Vlad să joace din nou pentru clubul lor.
Acum, Ionuț Chirilă, care se autopropunea pe banca FCSB, l-a atacat pe Andrei Vlad, la GSP: „De ce i-au trebuit doi sau trei ani să-și dea seama că nu e de nivelul FCSB? Eu mi-am dat seama în prima zi! Este un băiat emotiv, e larg în mișcări. Nu are plecare, nu are explozie și nu are răutate.
Este un tip boem, care nu are nicio legătură cu presiunea și anvergura meciurilor cu puls 200. Nu poate! De ce trebuie să îți dai seama după doi ani? Dacă Gigi Becali își dă seama la fiecare jucător după doi ani, Steaua va câștiga campionatul în 2056!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER